Reprezentativ

Să ne trăim propria viață, zic!

,,Gura lumii nu o astupă nici pământul ,, spunea Anton Pann. Însă cel mai grav nu este asta , ci faptul că pentru noi, majoritatea oamenilor , părerile celor din jur sunt mai importante decât visurile, idealurile, dorințele noastre. Câte ganduri s-au rispit in zare, fără a avea șansa de a fi ascultate, câte dorințe nu s-au împlinit, doar din frica eșecului, câte opinii nu s-au spus de teama respingerii…

Să învațam   să ne ascultam propiile idei , să ne urmam propiile drumuri , pentru că trăim viata noastră, nu pe a celor din jur!

Știți de ce e important să ne uităm în sufletul nostru și să ne ascultăm și cele mai nebunești visuri? Pentru că noi suntem cei care ne cunoaștem cel mai bine, pentru că noi ar trebui să ne traim viața prin ochii noștri, nu prin ochii vecinilor, prietenilor, nici chiar a familiei, pentru că va veni un moment în viata în care vom regreta că nu ne-am urmat drumul de teama unor judecăți nedreptatite..si stiti ce? NU SE MERITĂ!  

Napoleon Hill spunea că ,, Orice lucru pe care mintea îl poate gândi și  inima îl poate iubi , il poți îndeplini,, ar trebui să înțelegem așadar că la baza oricărei decizii a noastre de a ne urma un vis, un drum, o idee, o iubire, ar trebui să stea mintea și inima, niciodata cei din jur.

Eu cred cu tărie că pentru a putea evolua cu adevarat trebuie în primul rând să nu iți pese de gura lumii. E adevarat însă că este foarte greu să înveți asta, este un lucru care vine odată cu maturitatea, cu dezvoltarea personală, poate uneori e o conseciință a dezamagirilor din partea unor oameni foarte apropiați..însă, daca am analiza asta ,încercarea de a înceta sa iți traiești viața cum vor ceilalti, și de a juca dupa propiile tale reguli iți poate aduce doar fericire si succes.

Uneori pentru a deschide poarta schimbării, a succesului, a împlinirii personale  sau profesionale, trebuie să lăsăm în urmă altceva, uneori joburi care ne țin în loc și nu ne lasă să creștem, alteori oameni toxici care nu iși doresc ca alții să evoleze în timp ce ei stau in același loc.

Mai bine încerci și eșuezi, decât să traiești cu regretul!

Încearcă, nu te costă nimic, dar iți poate aduce totul!

Reclame

Reclame

EDUCAȚIE SEXUALĂ, SANITARĂ…SAU LIPSA EI?!

Off, off, chiar dacă timpul nu îmi permite să scriu mai des, sunt unele subiecte și lucruri care se întâmplă și care trebuie neapărat să fie comentate pentru că altfel iau foc.

În urmă cu câteva zile Camera deputaților a votat proiectul de lege prin care elevii pot participa la orele de educație sexuală în școli, doar dacă părintele sau tutorele legal își dă acordul în scris, iar materia opțională se va numi educație sanitară , nu sexuală! In tot acest timp, foarte mulți români, dar și Patriarhia Română a susținut sus și tare că încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educație sexuală reprezintă un atentat asupra inocenței lor si îi marchează pentru întreaga viață. Așa o fi, doar că .. sa vă spun ceva, disciplina asta ,,opțională,, nu va aduce nimic bun, pentru că educația pentru sanatate este o disciplina opțională în școli încă din anul 2004, știți câți elevi participă la acest opțional? 7%, da, ați auzit bine, 7% dintre elevii din Romania clasele 1-12 studiază educația pentru sănătate, pentru că este doar o materie opțională.

La fel, sau poate mai rău se va întâmpla și cu educația sanitară, ce părinți sau tutori legali vor merge la scoală pentru a-și da acordul în scris?Foarte puțini, pentru că mulți copii au părinții plecați în străinătate ca sa le pună copiilor o pâine pe masă, mulți dintre ei nu au timp, mulți cresc pe unde apuc, și de ce sa nu o spunem pe aia dreaptă?pe mulți, NU îi interesează, nu au educația necesară, fac parte din medii defavorizate și ultima lor grija este ce studiază copilul lor la școală. Dacă tot nu avem nevoie de educație sexuală în școli, vă prezint doar o statistică care spune că Romania este pe primul loc în Europa în ceea ce privește rata nașterilor în rândul adolescentelor, mai mult decât atât, 18.000 de minore au devenit mame anul trecut, 676 au sub 15 ani, 3657 se află la a doua naștere, iar 673 la a treia naștere. Credeți că părinții fetelor de 16 ani care sunt deja la a treia naștere vor merge la scoală să semneze că sunt de acord ca fetele lor să studieze educatie sexuală?! Astea sunt doar date oficiale, cine știe câte mai sunt ca ele , din medii defavorizate,  pentru ele ,tu, STATULE ROMÂN, aveai obligația să faci ceva.

18 asociații din România se opun obligativității acestei materii, în timp ce Educația sexuală și pentru sănătate este obligatorie în 20 dintre statele membre UE.

Din punctul meu de vedere studierea educației pentru sănătate, educație sanitară sau sexuală, sub orice denumire ar fi, trebuie să fie prezentă în școli, trebuie să prezinte elevilor informații valoroase cu privire la  creștere și dezvoltare, la bolile cu transmitere sexuala, la contraceptie, sarcini nedorite, avort ,abuz si agresiune sexuală.

REÎNTÂNLIRE…CU PRIMA DRAGOSTE

Era o zi ploioasă de toamnă. El s-a apropiat de ea și a văzut în ochii ei toată blândețea, dar și toată suferința din lume. Ea, cu ochii triști, dar cu zâmbet pe față, îl vede ca prin vis și îi spune:

-Nu credeam că după atâția ani, viața mi te va scoate din nou în cale.Ești neschimbat.

-TU însă, te-ai schimbat, răspunse el. Ești mult mai frumoasă, dar parcă in ochii tai citesc acum alte povesti.

-Sunt bine, răspunse ea, ușor rusinată .Simțea cum inima ii ieșea din piept de emoție si bucurie.

Nu se mai văzuse de 15 ani. Crescuse în aceeași scară de bloc, se jucase împreună  în copilărie, mâncase împreună din prăjiturile bunicilor, fusese unul pentru celălalt prima dragoste, văzuse împreună pentru prima dată marea.

Acum viața îi pune unul în fața celuilalt din întâmplare, dar oare întânlirea aceasta avea să le dea viața peste cap?

Era o toamna friguroasă așa că el o invită la un ceai pentru a avea răgazul de a-și povesti în liniște cum e acum viața lor. Au mers împreună în cel mai apropiat loc, s-au așezat la o masuță mică, lângă geam. Părea că ploaia le mângaie sufletele, iar pentru o clipă au ramas tăcuți, numărând parcă anii în care nu și-au vorbit, nu s-au văzut, nu s-au iubit..

El cumpără două ceaiuri și se așează tăcut lângă ea.

-Nu ai uitat, spune ea, imi place mult ceaiul cu miere.

-Nu am uitat nimic din ceea ce are legătură cu tine. Deși am fost nevoit să plec, eu nu te-am uitat niciodată.

-Ai fost nevoit? Nu fi laș, nu era nici o nevoie sa pleci atat de departe, să studiezi în altă tară, departe de mine, si de tot ce am fi putut construi în doi.

-Nu am fugit de tine, am  crezut doar că studiind acolo, aș putea deveni bărbatul de care tu ai nevoie. Iartă-mă..am crezut ca suntem prea mici și că relația noastră e o copilărie, dar, adevarul este ca nu te-am putut uita…deși nu te-am vazut 15 ani , seară de seară am adormit cu gândul la tine.

-Ce vrei sa spui? Întreabă  ea cu un glas stins. Cand ai plecat ai luat cu tine tot ce aveam mai frumos, toate planurile si speranțele mele. Am încercat să îmi croiesc un alt drum, am cunoscut un alt barbat..și acum doar trăiesc.

-Doar trăiești..dar nu esti fericită! Iar daca nu ai reușit să imi ierți plecarea, înseamnă că nu m-ai uitat niciodată.

-Ce-ți pasă ție?nu trebuie să iți dau explicatii. Nu ți-a păsat când ai plecat , pentru tine totul a fost o joacă, eu însă , nu am uitat niciodată promisiunile tale, planurile noastre. Am mers prin viață mereu cu o bucată de inima lipsă, convinsă că nimeni nu o va putea pune vreodată la loc.

-Și….soțul tau?

-Hmm…nu l-am iubit niciodată. E un strain așa cum era și cand l-am cunoscut, acum mai bine de 10 ani. Are multe în comun cu tine, probabil de asta l-am ales. Vezi tu, ironia sorții, toată viața am fost interesată de barbați seci, egoiști care nu aveau să aducă în viața mea nimic bun.

Sunteți curioși de continuarea poveștii? Lăsa-ți în comentarii părerea voastră despre cele două personaje și vom afla împreună cum a continuat povestea lor.

Am știut că vei veni!

Am știut că vei veni de fiecare dată când mai întâlneam o persoană nepotrivită. Toți bărbații care intrau în viața mea erau seci, neinteresanți, fără simțul umorului și deși aveam 25 de ani, în care  nu iubisem și nu fusesem niciodată iubită cu adevărat, nu mi-a fost teamă, pentru că știam că tu o să vii la momentul potrivit.

Aveam prietene cu relații serioase, căsătorite sau chiar cu copii care mă compătimeau de pe margini la fiecare Crăciun petrecut fără pereche, la fiecare zi a îndrăgostiților pe care o petreceam doar eu cu mine și totusi mă simțeam întreagă. Am simțit întotdeauna că dragostea pentru mine înseamnă mai mult. Poate sunt o idealistă convinsă, și demodată, care își așteaptă prințul pe cal alb, doar că rezonez mai tare cu varianta asta, decât cu cea a unei relații cu un om nepotrivit.

Deși mai erau cu siguranță momente în care îmi doream să fiu iubită sau să fiu ca celelalte fete de vârsta mea, oricât de mult aș fi încercat să cunosc un bărbat, îmi dădeam seama din prima că nu e pentru mine. Am folosit timpul destinat relațiilor de dragoste investind în mine, am studiat, am citit, am ieșit cu prietenele la cafea, și am fost un om fericit. Asta până când, într-o zi, a apărut el, bărbatul brunet, cu ochii căprui, sigur pe el, care mi-a atras atenția mai ales pentru că mi-a dat de înțeles că el este la rândul lui întreg, dar care ar fi extrem de fericit să mă aibă lângă el.

Era însă plecat departe, tocmai în Norvegia, și deși pînă atunci nu făcusem niciun compromis din dragoste, poate pentru că nu știam ce este dragostea, în momentul în care l-am cunoscut am renunțat la tot și am plecat la el. Mi-am lăsat jobul, prietenii, familia și am știut că lângă el o să construiesc lucruri frumoase, iar cei care sunt importanți pentru mine îmi vor rămâne aproape indiferent de distanță.

Astăzi, știu că a fost cea mai bună decizie, am plecat în lumea largă pentru un bărbat pe care aproape că nu îl cunoșteam, pe care îl văzusem de două ori înainte să renunț la tot pentru el. Dar culmea, simțeam pentru prima dată că e bărbatul potrivit, mai potrivit decât cei care se chinuiau să îmi arate că ei fără mine nu pot trăi.

Astăzi, suntem împreună, amândoi avem carierele pentru care am muncit când încă nu ne cunoșteam, ne pregătim de nuntă și suntem fericiți. Asta pentru că eu am știut că el va veni la momentul potrivit. Așadar, în viață, să știi să astepți e foarte important.

Fetelor, investiți în voi și nu vă pierdeți timpul decât cu oamenii pe care îi simtiți potriviți pentru voi. Bărbatul care te va merita va veni la momentul oportun atât pentru tine, cât și pentru el. Până atunci, bucurați-vă de fiecare etapă a vieții voastre!

România din discursuri și România reală

                          Am simțit nevoia să scriu câteva rânduri despre ,,defilarea,, de 1 decembrie. Și acum mă refer la defilarea din sufletele celor plecați departe, a celor pentru care acasă înseamnă de fapt 2-3 saptămâni pe an petrecute cu cei dragi, tot cu bagajele făcute, gata să plece din nou pentru a-și putea întreține familia rămasă acasa.  Pentru ei ,, au defilat,, tristețea, neputiința, neîncrederea, dar mai ales teama că nu vor putea niciodată să se întoarcă ACASA, într-o țară civilizată care să le dea dreptul la un trai decent. Nu, ei nu sunt mai puțin români, nu își iubesc mai puțin țara și nici nu ies la vot ca să strice viitorul celor rămași acasă. Pe ei îi doare că in țara lor nu au fost iubiți, doriți, că nu au fost răsplatiți pentru cunostiințele și munca lor..străinii au putut să o facă, iar asta uneori e și mai dureros.

De ce nu suntem suficienți de buni pentru țara noastră?  Sau mai bine zis , cu ce a greșit țara noastră ca să nu aibă oameni suficienți de buni încat să o conducă corect? De ce a trebuit să ne destrămăm ca și neam, de ce Romania trebuie să se împartă în două, iar războiul să se țină între cei plecati și cei rămași? Dragilor, RĂZBOIUL nu trebuie să fie între noi!! Cu toții ne-am dori să participăm la o defilare în țara noastră, cu toții ne-am îndreptat gândul la Romania, indiferent în ce colț al lumii suntem, indiferent în ce limbă vorbim sau cați kilometri ne despart de casă.

Cu siguranța însă nici cei care au participat la defilările de acasă , nu au fost pe deplin fericiți, mai degrabă, au hotărât să uite niște evenimente și să spere că în cel de al 12 ceas , Romania își va reveni, că va fi ,, resuscitată,, de cei care pot face asta, dar nu doresc să o faca.  Către ei, către clasa politică în general, fără să fac referire la vreo culoare politică sau partid , pentru ei avem cu toții o întrebare. ,, DE CE  România nu este ca în discursurile voastre de ziua națională? De ce ne prezentați două țări paralele?  De ce ne promiteți în discursuri ceea ce nu faceți în realitate? De ce nu puteți să vă puneți în locul românului de rând care nu are banii și relațiile de care dumneavoastră dispuneți? De ce nu doriți să vă mândriți că dezvoltați și conduceți o țară frumoasă, bogată și civilizată? De ce vă tratați familia în spitalele din Turcia, în loc să investiți în spitalele din Romania, de ce vă trimiteți copii la școli din Londra în loc să faceti școli acasă, de ce zburați cu elicoptere personale , în loc să construți autostrăzi? Dacă nu vreți sa faceți pentru noi, faceți pentru voi, pentru reputația voastră și pentru confortul vostru și al familiei voastre. Fiți buni, fiți empatici, întoarceti măcar o mică parte din binele si norocul vostru și altora. Remediați problemele din rădăcină, credeți-ne ,soluția nu e să dați amenzi bătrânilor care vând mărar și să aduceți mărar din Portugalia, soluția e să susțineți românii , să-i lăsați măcar să se ajute singuri, dacă voi nu sunteți în stare.  Romania nu e mândră de voi,așa cum sunteți voi de ea în discursurile de ziua națională,  iar pe români îi dor înșelările și renunțările voastre, Romania nu e doar un teritoriu, ea e alcătuită din inimile ce bat românește, din sufletele oamenilor care indiferent unde trăiesc se mândresc că sunt romani, nu pentru ca totul e roz, ci pentru că iubesc Romania.

Introduce Yourself (Example Post)

This is an example post, originally published as part of Blogging University. Enroll in one of our ten programs, and start your blog right.

You’re going to publish a post today. Don’t worry about how your blog looks. Don’t worry if you haven’t given it a name yet, or you’re feeling overwhelmed. Just click the “New Post” button, and tell us why you’re here.

Why do this?

  • Because it gives new readers context. What are you about? Why should they read your blog?
  • Because it will help you focus your own ideas about your blog and what you’d like to do with it.

The post can be short or long, a personal intro to your life or a bloggy mission statement, a manifesto for the future or a simple outline of your the types of things you hope to publish.

To help you get started, here are a few questions:

  • Why are you blogging publicly, rather than keeping a personal journal?
  • What topics do you think you’ll write about?
  • Who would you love to connect with via your blog?
  • If you blog successfully throughout the next year, what would you hope to have accomplished?

You’re not locked into any of this; one of the wonderful things about blogs is how they constantly evolve as we learn, grow, and interact with one another — but it’s good to know where and why you started, and articulating your goals may just give you a few other post ideas.

Can’t think how to get started? Just write the first thing that pops into your head. Anne Lamott, author of a book on writing we love, says that you need to give yourself permission to write a “crappy first draft”. Anne makes a great point — just start writing, and worry about editing it later.

When you’re ready to publish, give your post three to five tags that describe your blog’s focus — writing, photography, fiction, parenting, food, cars, movies, sports, whatever. These tags will help others who care about your topics find you in the Reader. Make sure one of the tags is “zerotohero,” so other new bloggers can find you, too.